Despre noi

Suntem perfecționiști în ceea ce facem, dar flexibili în ceea ce oferim. Ascultăm problemele oricărui client sau potențial client, deci le vom asculta și pe ale dumneavoastră, căutând soluții. Stau ca dovadă îmbunătățirile constante, personalizările în funcție de domeniu și cerințe specifice precum și capabilitățile adăugate în timp.

Ne distingem prin:

  • Soluţie software completă, adaptată nevoilor clienţilor şi în continuă dezvoltare, bazată pe cele mai noi tehnologii
  • Flexibilitate şi modularitate, caracteristici distinctive  prin care aplicația și-a dovedit maleabilitatea în relația cu clienți din domenii și de mărimi diferite
  • Relație consultativă și suport permanent, începând de la prima întâlnire de prezentare a soluției și pe întreg parcursul colaborării
  • Integrabilitate cu soluții complementare, iTrack putând fi integrat în soluții de optimizare a performanței flotei auto
  • Managementul riscului în trafic prin asistență și prevenție, elemente centrale ale sistemului de siguranța a flotei auto dezvoltat de iSYS
  • Soluție completă de monitorizare a consumului de combustibil, configurabilă în varianta optimă pentru client
  • Programe de parteneriat cu furnizori consacrați de soluții și tehnologii specifice domeniului în care activăm
  • Disponibilitate sporită a serviciilor. Datele clienților sunt securizate atât din punct de vedere informatic cât și fizic și disponibile oricând.
  • Aplicații specializate pentru telefoane mobile care asigură disponibilitatea informațiilor critice și a rapoartelor în timp real, direct pe telefon
  • Prezența națională prin rețea de parteneri
  • Capital integral românesc

Viziune, misiune și valori

  • Managementul resurselor mobile va evolua substanțial în anii următori ca urmare a provocărilor generate de progresul tehnologic.
  • iSYS le va sta alături partenerilor noștri cei mai importanți – clienții.
  • Prin valorile noastre.
  • Prin calitate – suntem dependenți de lucrul bine făcut pentru că ne bucură satisfacția clienților.
  • Apoi, prin pasiune – participăm intens la explorarea noilor teritorii tehnologice, dorindu-ne să găsim cele mai bune soluții la provocările pieței.
  • Seriozitatea și exigența ne ajută să ne onorăm angajamentele fără a pierde din calitate.
  • Mobilitatea cere flexibilitate – pentru că ne adaptăm constant la specificul clienților.
  • Iar schimbarea impune inovație – suntem dedicați cercetării și dezvoltării și considerăm inovația ca fiind unul dintre fundamentele devenirii durabile.
  • Ne asumăm ca misiune efortul continuu de cercetare și dezvoltare pentru a traduce cea mai nouă tehnologie în succes pentru partenerii noștri.
  • Iar garanția parteneriatului pentru viitor stă în viziunea care ne inspiră eforturile și succesele. Credem că doar prin inovație rămânem mereu reprezentativi în dezvoltarea de soluții performante pentru managementul resurselor mobile.
Cum vă putem ajuta?

Doriți să aflați mai multe detalii? Solicitați o prezentare sau o ofertă de preț!   

Am fost extrem de multumiți de efectul pe care implementarea soluției iTrack l-a avut asupra activității companiei, în special în ceea ce privește productivitatea, eficiența rutelor și mai ales, controlul costurilor. Timpii de raportare au scăzut vizibil, permițându-ne să realocăm în mod productiv timpul tuturor.

Mircea NICULOIU, Fleet Manager
INTERBRANDS M&D

iTrack este o soluție profesională adresată companiilor ce doresc să-și monitorizeze eficient flota auto.